Contractele privind proiectele de investiții din Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), derulat de Compania Națională de Investiții, vor fi încheiate după noi criterii. Pentru licitațiile derulate până la sfârșitul anului 2025 și pentru care nu au fost semnate contractele, precum și pentru cele ce vor fi finalizate în cursul anului 2026, CNI va încheia angajamente legale în baza unor criterii de prioritizare, potrivit unui nou proiect de act normativ.
Astfel se prevede ca pentru proiectul de investiții „Construire școală gimnazială, sat Ideciu de Jos, comuna Ideciu de Jos, județul Mureș”, cu o valoare estimată de 32.782.254,00 lei (exclusiv TVA), să fie încheiat un Angajament legal aferent procedurilor de achiziție publică în curs de derulare sau care se vor lansa ulterior intrării în vigoare a noului HG.
Prin proiectul de investiții se propune construirea unei școli gimnaziale care să cuprindă sală de sport, laboratoare, spații anexe,săli de clasă, și instalațiile aferente, precum și dotarea acestora. Astfel se va îmbunătății infrastructura de învățământ din comuna Ideciu de Jos, prin crearea unui mediu propice actului educațional, realizarea de spații care să intrunească toate standardele de funcționare și de igienă, dotarea corespunzătoare și implementarea unor sisteme de supraveghere video și de eficientizare energetică a clădirii, în vederea sporirii sustenabilității pe termen lung. Prin proiect se prevede și adoptarea de măsuri care conduc la utilizarea eficientă a resurselor (energie electrică, apă, panouri fotovoltaice, combustibil etc).
Școala gimnazială proiectată în comuna Ideciu de Jos va avea regim parter + etaj, cu o suprafață construită propusă de 2.079,73 mp (suprafață desfășurată propusă 3.329,02 mp) și va fi structurată astfel:
- Parter: hol de intrare principală pentru cadrele didactice, secretariat, birou director cu un grup sanitar, contabilitate, arhivă, materiale didactice, sală profesorală – sală de ședințe, spațiu tehnic, centrala termică, sală de consultații, grup sanitar medic, hol vestiar medic, salon izolator cu grup sanitar, hol izolator, hol vestiar, cabinet psihologie, grup sanitar general, sală de așteptare, 2 grupuri sanitare separate pentru fete și băieți fiecare cu o baie pentru persoane cu dizabilități, camera de serviciu, și 5 săli de clase.
Tot la parter, clădirea va cuprinde o zonă dedicată activităților sportive ce include sala de sport cu vestiare și băi separate pentru fete și băieți, birou profesoral cu grup sanitar și vestiar propriu, depozit de echipamente pentru activitățile sportive. Complementar, la nivelul parterului se va edifica o zonă multifuncțională pentru evenimente, ce va include sală de mese, bufet, depozit, zonă de servire prevăzută cu terasă, oficiu- bucătărie.
- La etaj se vor regăsi trei case de scară. De la prima dintre ele se va face accesul către un hol care asigură accesul către 1 sală de clasă, 1 sală de clasă cu laborator geografie, 1 sală de clasă cu laborator biologie, 1 sală de clasă cu laborator fizică și chimie, 1 sală de clasă cu laborator informatică.
De la celelalte două capete de scară se va face accesul către grupurile sanitare pentru elevi, separat pentru băieți și fete, în fiecare din cele două grupuri sanitare s-a prevăzut și câte un grup sanitar pentru persoane cu dizabilități și o camera de serviciu.
La etaj se va edifica și un spațiu necesar pentru bibliotecă cu depozit și atelier de creație ce va include și spațiu exterior aferent pe terasa exterioară, un spațiu multifuncțional ce include un depozit și o galerie către sala de sport, accesul în această zonă fiind separat față de cel al școlii pentru a putea fi folosit și în afara programului școlar.
Media Marketing a contribuit la dezvoltarea acestui proiect prin prestarea serviciilor de consultanță în elaborarea și întocmirea documentației cererii de finanțare și asistență în elaborarea clarificărilor cerute de finanțator în decursul evaluării cererii de finanțare, respectiv prin prestarea de servicii de proiectare faza Studiu de Fezabilitate (SF).