În data de 16.10.2018, în prezența oficialităților de la Consiliul Județean Mureș și Instituția Prefectului – Județul Mureș a fost inaugurată grădinița cu program prelungit din Nazna, comuna Sâncraiu de Mureș, județul Mureș.

Grădinița a fost edificată în cadrul proiectului „CONSTRUIRE GRĂDINIȚĂ CU PROGRAM PRELUNGIT” finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Sub – Măsura 7.2  „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”.

Clădirea grădiniței cu program prelungit este structurată pe 2 niveluri, tip P+1E, având o  suprafață construită de 334,44 mp, o suprafață desfășurată de 668,88 mp și o suprafață utilă de 575,983 mp.

Clădirea cuprinde 4 săli de grupă pentru un număr de 80 de copii, 1 sală de mese, 1 sală multifuncțională, vestiare fete/băieți, grupuri sanitare pentru fete, băieți și educatoare, izolator, birou, bucătărie cu spații anexe, depozit jucării și materiale didactice, cameră tehnică și holuri de acces, absolut necesare desfășurării activității educaționale.

Prin construirea acestei grădinițe se asigură condiții optime pentru desfășurarea activităților educaționale în localitatea Nazna, comuna Sâncraiu de Mureș prin atingerea standardelor în vigoare. Totodată se asigură spațiu suficient pentru numărul de copii din localitate.

Valoarea totală a investiției a fost de 2.505.523,30 lei, din care finanțare nerambursabilă 2.003.883,18 lei.

SC Media Marketing SRL a oferit servicii de consultanţă tehnică și financiară în elaborarea documentaţiei şi întocmirea dosarului investiţiei.