AM POR a lansat urmatoarele două Ghiduri ale Solicitantului, în varianta consultativă:

  • Ghidul Solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 ”Îmbunatăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiţie 2.1 ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microintreprinderi. Contribuția programului la finanțarea unei investiții este de maximum 100% din valoarea eligibilă a investiției. Ajutorul nerambursabil se acordă în regim de ajutor de minimis, de maxim 200000 euro. Pragul minim al unui proiect este de 25000 euro. Punctajul minim ce trebuie să-l aiba un proiect este de 50 de puncte. Microintreprinderea trebuie să-şi desfăşoare activitatea în spaţiul urban şi să aibă o vechime de minim un an şi minim un angajat.
  • Ghidul Solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei 6 Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţie 6.1 „Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”. Valoare minimă eligibila a unui proiect este de: 1.000.000 Euro. Valoarea maximă eligibila este de 50.000.000 Euro, cu exceptia proiectelor care se realizează în parteneriat între mai multe unități administrative (județe), caz în care valoarea maximă eligibilă este de 69.500.000 Euro.