La data de 19 octombrie 2016 a fost semnat contractul de finanţare între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Comuna Gănești, jud.Mureș, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului „REABILITARE ŞI MODERNIZARE GRĂDINIȚĂ GĂNEȘTI”.

Proiectul a fost depus pentru finanțare de către Comuna Gănești în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Sub – Măsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”. SC Media Marketing a realizat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, proiectul tehnic și consultanța în vederea elaborării acestui proiect.

Indicatorii tehnico – economici ai proiectului sunt conform studiului de fezabilitate a lucrărilor de intervenție:

  • Număr de grupe propuse – 3 grupe
  • Capacitate – 60 de copii
  • Înființare program prelungit.
  • Amenajare bucătărie, sală de mese, grupuri sanitare suplimentare.
  • Creare de locuri de muncă pentru funcțiunile noi.

Valoarea totală a proiectului cu TVA, conform devizului general este de 2.438.336,46 lei/538.978 euro, din care finanțarea nerambursabilă este 2.012.881,42 lei/444.934 euro.