Filiala Judeţeana Mureş a Asociatiei Comunelor din Romania si Media Marketing, societate de consultanta specializata in servicii pentru administratia publica locala au organizat in perioada 27-30 martie 2008 la Hotel Aluniş- Sovata, Seminarul cu tema: ”EFICIENŢA ŞI LEGITIMITATE IN FURNIZAREA SERVICIILOR PUBLICE LOCALE. ACCESAREA FONDURILOR STRUCTURALE”.
In cadrul seminarului s-au dezbatut teme deosebit de actuale şi importante pentru administraţia publica locala, respectiv:
– realizarea serviciilor publice pentru cetaţeni, servicii care, in contextul dezvoltarii locale, este necesar sa prezinte un nivel calitativ ridicat de maniera a satisface nevoile in continua creştere ale cetaţenilor din mediul rural, conştienţi de statutul lor de cetaţeni ai Romaniei ca stat membru al Uniunii Europene
– furnizarea serviciilor publice locale (in special a serviciilor comunitare de utilitaţi publice) care pune in discuţie mai multe posibilitaţi, acestea putand fi furnizate la nivelul comunelor fie individual de catre unitatile administrativ-teritoriale in cauza, fie in cadrul formelor asociative ale comunelor, fie de catre operatorii regionali, identificarea soluţiei optime putand constitui o reala problema in realizarea misiunii, deja dificile, a autoritaţilor publice locale.
– lansarea primelor trei masuri din cadrul  Programului Naţional de Dezvoltare Rurala 2007-2013, diminuarea dificultatilor intampinate in implementarea proiectelor europene presupunand cunoaşterea şi aplicarea corecta a procedurilor deachizitii  publice.
Seminarul a oferit cadrul propice unor dezbateri pe tema soluţiilor optime de furnizare a serviciilor publice la nivelul comunelor, a prezentarii noutaţilor in materia accesarii fondurilor structurale, beneficiind de participarea unor invitaţi de prestigiu din administratia publica centrala si locala, precum si cu furnizori de consultanta si training in domenii de interes pentru administraţia publica locala.
Concret, la Seminar au luat cuvantul in calitate de invitaţi speciali/moderatori/key-speakeri:
– reprezentanţi ai autoritaţilor publice centrale şi locale, ai structurilor asociative a unitaţilor administrativ-teritoriale (Dl.Alexandru Cirnu – preşedintele Filialei Judeţene Mureş a Asociaţiei Comunelor din Romania; Dl. Dobre Ciprian – prefectul judeţului Mureş; D-na Lokodi Edita Emöke – preşedintele Consiliului Judeţean Mureş; Dl. Dorin Florea – primarul municipiului Tirgu Mureş, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din Romania; Dl. Peter Ferenc – primarul oraşului Sovata, vicepreşedinte al Asociaţiei Oraşelor din Romania);
– Dl. Florian Dudu – preşedintele Patronatului Serviciilor Publice din Romania;
– Dl. Marius Cristian Catana – manager general Media Marketing;
– D-na Emilia Lucia Catana – lector univ.dr. Universitatea ”Dimitrie Cantemir” din Targu Mureş; consilier juridic şi consultant Media Marketing;
– Dl. Baciu Cristian – manager proiecte Media Marketing;
– Dl.Valer Baţaga – director al Direcţiei Dezvoltare Regionala şi Integrare Europeana din cadrul Consiliului Judeţean Mureş;
– Dl. Ambrus Mihai Farkas – manager EU OFFICE, Banca Comerciala Romana SA ERSTE BANK GROUP Bucureşti;
– Dl. Ioan Moldovan – Manager relaţii corporate IMM, Banca Comeciala Romana SA ERSTE BANK GROUP – Centrul de Afaceri Tirgu Mureş.
Totodata, evenimentul a beneficiat de prezenţa D-lui Panayotis Tzanikos – primar al municipiului Maroussi din Atena- Grecia in perioada 1990 – 2006, primar al Jocurilor Olimpice din Atena – ediţia 2004, acesta oferind comunelor soluţii concrete de cofinanţare a proiectelor pe care acestea urmeaza sa le promoveze in dezvoltarea serviciilor publice locale.

     La lucrarile Seminarului a participat un numar de 54 de primari ai unitaţilor administrativ-teritoriale din judeţul Mureş aparţinand mediului rural şi 4 primari din judeţe invecinate (Cluj, Sibiu, Braşov) care şi-au adus o contribuţie determinanta la succesul evenimentului prin implicarea in dezbateri şi propuneri inaintate reprezentanţilor autoritaţilor publice centrale şi judeţene prezenţi la eveniment.